MOȚIUNEA PE EDUCAȚIE. PDL: „Ce veți face, doamnă ministru, veți fi loială partidului sau veți retrage titlul de doctor al primului ministru Ponta?” LIVE TEXT

MOȚIUNEA PE EDUCAȚIE. PDL: Ce veți face, doamnă ministru, veți fi loială partidului sau veți retrage titlul de doctor al primului ministru Ponta? LIVE TEXT
Publicat: 02/10/2012, 15:09
Actualizat: 29/07/2014, 21:34

Moțiunea simplă a PDL depusă împotriva ministrului Educației și intitulată „Brambureala din Educație duce la plagiat și eșec școlar” a fost respinsă cu 153 de voturi împotrivă, 67 de voturi pentru și 10 abțineri. În cadrul discuțiilor PDL a criticat vehement modul în care premierul Victor Ponta și-a obținut titlul de doctor, cerându-i ministrului Educației să-i retragă titlul de doctor lui Victor Ponta. Cei din USL au replicat, susținând că democrat-liberalii au scăzut salariile profesorilor și au promovat o lege a educației „care nu este bună deloc”. În Parlament a fost prezentă și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

UPDATE 13.15 „Despre ce fabrici de diplome vorbim, cine le susține? Moțiunea este un demers politic. Vă deranjează că premierul este de altă valoare decât cei anteriori”, a răspuns acuzelor Ecaterina Andronescu.

UPDATE 13.10 „PDL nu este USL, nu este copy-paste. Vrem să știm dacă i se va retrage titlul de doctor lui Victor Ponta”, a reafirmat Raluca Turcan.

UPDATE 12.45 „Salariile nu au crescut cu 50%, ci au scăzut, bugetul Educației a scăzut. Acestea s-au întâmplat în timpul multiplelor guvernări Boc. Legea educației nu este bună deloc, trebuie neapărat revizuită, trebuie să corectăm inepțiile din această lege. PDL a lăsat la cheie cavoul educației românești. Veți plăti pe 9 decembrie”, și-a criticat deputatul Cătălin Croitoru foștii colegi de la PDL.

UPDATE 12.30 Deputatul independent Daniel Oajdea le-a spus colegilor că a remarcat că fiecare încearcă să arunce vina asupra celuilalt.

„Țara nu are neapărat de oameni cu diplome, fără pregătire. Trebuie să avem examene serioase, corecte”, adăugat Oajdea.

UPDATE 12.15” Incorență, incorectitudine, insipidă”, a caracterizat deputatul PNL, Eugen Nicolăescu, moțiunea simplă pe educație depusă de PDL.

„Niciodată nu știți să recunoașteți când greșiți. Trebuia să spuneți adevărul”, a spus Nicolăescu.

UPDATE 11.25 Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, răspunde criticilor venite din partea PDL.

„Am așteptat această moțiune sperând că va scoate educația din teatrul luptelor politice”, și-a început discursul Ecaterina Andronescu.

Ea a spus că pentru clasa pregătitoare nu era nimic finalizat pentru a începe la 15 septembrie.

„Am stabilit un cadru de formare a cadrelor didactice, socotesc că anul acesta a fost cu noroc că s-au înscris pentru a preda la clasa pregătitoare cadre didactice cu experiență”, a răspuns ministrul Educației.

Ecaterina Andronescu a afirmat că 150.000 de tineri nu au luat Bacalaureatul și au „îngroșat rândul șomerilor”.

„Cum este posibil să uitați că atunci când ați preluat guvernarea ați schimbat toți directorii și inspectorii școlari. Nu ați avut nicio intenție de a depolitiza școala”, i-a acuzat Andronescu pe cei de la PDL.


Deputatul PDL, Raluca Turcan, citește textul moțiunii simple pe educație, începând cu realizările guvernelor PDL în acest domeniu. Cei din sală vociferează.

„Ați găsit educația la cheie. Tot ce a făcut USL de la preluarea puterii a arătat că nu se pricepe decât la distrugere sistematică”, a spus Turcan. Deputatul a criticat desele schimbări de miniștri, bâlbâielile privind clasa pregătitoare și faptul că au fost schimbați pe criterii politice toți directori școlari și că s-a modificat legea educației.

„Ministrul Pop a avut misiunea de a-l albi pe Victor Ponta, de a-l scăpa de acuzația de plagiat”, a spus Raluca Turcan. Ea a criticat bacalaureatul profesional pe care l-a numit „Bacalaureat second-hand”.

„Vreți să desființați învățământul profesional, momindu-i pe elevi cu Bacalaureatul profesional. Soluția nu este să acordăm o diplomă de bacalaureat second-hand”, a acuzat PDL prin vocea Ralucăi Turcan.

„Plagiatul lui Victor Ponta, evident și pentru un copil, a devenit subiect și pe plan internațional. A furat titlurile academice cu care se laudă. Comisia de titluri și diplome s-a reunit pe 29 iunie pentru a tranșa cazul Ponta, era singura abilitată prin lege să verifice cazurile de plagiat, dar Ponta a cerut lui Pop să demită Comisia. Ulterior, o nouă Comisie l-a scăpat de acuzații. Apoi Universitatea București a format o Comisie Externă. Rezultatul este fără drept de apel: o parte substanțială a tezei lui Victor Ponta nu îi aparține și autorul și-a însușit într-o manieră necinstită pasaje, ceea ce este plagiat. Ne aflăm în fața unui plagiat evident. Ce veți face doamnă ministru, veți fi loială partidului sau veți retrage titlul de doctor al primului ministru Ponta. Câte plagiate mai are PSD în așteptare. A plagiat sau nu Victor Ponta. Ați fi admis un astfel de doctorat? Câte zile ați mai fi premier domnule Ponta dacă oameni din USL ar spune că sunteți un plagiator, de aceea răspundeți comenzilor”, a adăugat Raluca Turcan.

PDL a acuzat USL că în cinci luni de guvernare a stricat coerența din sistemul de educație. „PSD și-a bătut joc de toate regulile din legea educației”, a menționat Turcan.

Deputatul PDL a reluat tema plagiatului, precizând că Victor Ponta și-a falsificat și CV-ul, făcând referire la masterul din Catania și la un masterat la Oxford.

În final, PDL a cerut demisia ministrului Educației și a premierului Victor Ponta pentru situația din sistemul de educație.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Este interzis total pentru cei care au telefoane mobile. Toată lumea trebuie să respecte
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Un băiețel de 12 ani, diagnosticat cu o tumoră gigant pe creier, operat în semiîntuneric...
×